Toate bune şi frumoase dar, cum rămâne cu
memoria noastră? Clujul a fost eliberat dar, de cine? Cine îl
ocupa până atunci? Ungurii, sub protecţia Wermacht-ului. În urma Diktatului de la Viena, la 11 septembrie 1940, trupele maghiare şi germane intrau triumfal în inima Ardealului, practic în capitala sa, Clujul nostru drag (nu mie, e prea aglomerat după gustul meu).
Erau aşteptaţi cu straie de sărbătoare de populaţia maghiară, cu flori şi bucurie, ca nişte eliberatori. Nimeni nu considera că actul care tocmai se consuma era un act de agresiune, de ciuntire din teritoriul naţional al unui stat vecin. Şi neprietene. Dovadă stau crimele odioase săvârşite în perioada imediat următoare. Pentru că am avut şi noi pogromul nostru, nu numai evreii. De ei nu uită nimeni, că au bani. De-ai noştri însă…
Să încercăm măcar să nu uităm şi să sperăm că lumea s-a schimbat într-atât că astfel de lucruri să nu mai fie posibile. Deşi trăim într-o vreme de globalizare adânc amestecată cu federalizare. Ambele ducând la o slăbire a statelor mici (cum suntem noi), şi a naţiunilor lor. Memoria naţională este în fiecare dintre noi, misiunea noastră este să ţinem ochii deschişi şi să rămânem liberi, în ţara noastră. Pe drept cuvânt, spunea cineva, jurnalismul este o istorie scrisă în grabă.






